MOLDOVA SULITA-SUCEAVA-BUCOVINA

Comuna Moldova Sulița a fost menționată pentru prima oară la data de 15 martie 1490, într-un hrisov prin care Ștefan cel Mare stabilea hotărnicia Mănăstirii Putna. Comuna este aşezată în inima Obcinilor Bucovinei, având un relief exclusiv montan, cu culmi nu foarte înalte, în schimb de o frumuseţe aparte, care îndeamnă la drumeţii.

Comuna Moldova Suliţa este aşezată în partea de NV a judeţului Suceava, la poalele Obcinilor Bucovinei, pe cursul superior al râului Moldova (de fapt râul Moldova izvorăşte chiar din comuna, de sub muntele Plai), la o distanţă de 45 km de municipiul Câmpulung Moldovenesc, spre frontiera cu Ucraina, având ca vecini comunele Breaza, Moldoviţa, Izvoarele Sucevei şi Carlibaba.

Valoarea unei comunităţi este dată întotdeauna de oamenii care o formează şi care au contribuit la ridicarea acesteia. La acestea, locuitorii din Moldova Suliţa adaugă ca elemente de mândrie cele 4 rezervaţii naturale şi herghelia de căi huţuli

Comuna Moldova Sulița a fost menționată pentru prima oară la data de 15 martie 1490, într-un hrisov prin care Ștefan cel Mare stabilea hotărnicia Mănăstirii Putna. De-a lungul timpului a cunoscut o dezvoltare care a fost strâns legată de parcursul istoric al întregii țări.

Pădurile ocupă o suprafaţă de 38,1% din terenurile comunei. Majoritatea covârşitoare a pădurilor fiind proprietate privată, exploatarea lemnului a cunoscut o adevărată explozie după retrocedarea acestora către foştii proprietari. Lemnul este prelucrat primar, neexistând încă în comună nicio fabrică de mobilă sau de profile din lemn.

INFORMATII SOCIALE-MOLDOVA SULITA


Populația este majoritar ortodoxă, naționalitatea română fiind predominantă, pe lângă huțuli și rromi locuind în comună și germani și ruși lipoveni, dar în număr foarte mic. Populație totală a comunei este de 2070 de locuitori.

Populaţia totală:

2070

Populaţie bărbaţi:

1063

Populaţie femei:

1007

din care:

Copii:

412

Pensionari:

523

Persoane plecate la muncă în străinătate:

323

Repartiţia pe naţionalităţi:

Români: 89%

Huțuli: 7,87%

Romi: 3%

Alte etnii 0.4% (germani, ruși - lipoveni)

Repartiţia pe culte:

Ortodocși: 99%

Adventiști de ziua a șaptea: 0,7%

Romano-catolici: 0,3%

MOLDOVA SULITA

MOLDOVA SULITA

TURISM

TURISM.

În comuna Moldova Sulița se pot vizita 4 rezervații naturale, de floră, peisagistice și Herghelia Lucina, până nu de mult, singura herghelie din lume care crestea calul huțul, o rasă de cai de tracțiune, de talie mijlocie.

HERGHELIA LUCINA

A fost înființată în anul 1877, în timpul guvernării Imperiului Austro - Ungar, având ca obiectiv creșterea cailor de tracțiune pentru armata acestui imperiu. Rasa huțulă este una din cele 4 rase pure românești, caracteristica acestor cai fiind talia medie, abilitățile fizice de excepție și caracterul blând, fiind de preferat pentru a instrui copiii în arta echitației.

REZERVATIA FLOAREA DE COLT

Leontopodium alpinum - este situată în locul numit Cheile Lucavei, la cca 1.000 de metri de centrul comunei Moldova Sulița, pe drumul care duce la Herghelia Lucina și este unul din puținele locuri din țară unde mai crește această floare ocrotită de lege.

REZERVATIA STRUGURELE URSULUI

Arctostaphylos uva-ursi - este o plantă din familia merișorului și a afinului, crește în puține locuri din țară, de aceea această rezervație este trecută în patrimoniul Academiei Române. Este localizată în satul Benia din comuna Moldova Sulița, pe dealul numit Răchitișul Mare.

REZERVATIA MESTEACANUL PITIC

Betula nana - Se află situată pe muntele Lucina, la o altitudine de cca 1300 de metri, copacii fiind mici, cca 50 cm, cu frunze groase. Este considerat un relict glaciar și este ocrotit de lege.

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA

CAI HUTSULI-HERGHELIA LUCINA
Nu există nicio postare.
Nu există nicio postare.